CFR Cluj se teme de alte cazuri de coronavirus după meciul de la Roma! Edin Dzeko a aflat că are COVID-19

CFR Cluj se teme de alte cazuri de coronavirus după meciul de la Roma! Edin Dzeko a aflat că are COVID-19
  • Publicat:

CFR Cluj are probleme mari de lot, iar echipa lui Dan Petrescu a mai primit o veste proastă după eșecul la scor de la Roma: Edin Dzeko a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Bosniacul, care a fost la un pas de Juventus în luna septembrie, a anunțat că a intrat în izolare, fiind asimptomatic. CFR se teme acum de alte cazuri de coronavirus, însă aspectul pozitiv este că Dzeko n-a jucat vreun minut împotriva campioanei României.

Vești proaste pentru CFR Cluj? Edin Dzeko, depistat pozitiv cu noul coronavirus

Edin Dzeko n-a apucat să bifeze vreun minut cu CFR Cluj, iar campioana României speră să evite alte cazuri de coronavirus, după ce s-au infectat doi jucători importanți: Andrei Burcă și Alex Chipciu.

Cum AS Roma n-a avut nicio problemă în fața celor de la CFR, Edin Dzeko a fost menajat pe tot parcursul meciului din Europa League, pentru a fi titular duminică, în partida cu Genoa, din Serie A. Vârful însă a ajuns în izolare și va rata următoarele meciuri, însă probabil va fi apt pentru returul cu CFR.

În acest moment, CFR e pe poziția a treia și speră să ia măcar un punct în returul cu Roma, dacă problemele interne se vor rezolva, iar măcar o parte dintre titulari pot juca în returul din Gruia. Ziua de joi a fost una neagră pentru ardeleni, în condițiile în care n-a fost ajutată de celălalt rezultat din grupă, Young Boys reușind să câștige clar cu ȚSKA Sofia, scor 3-0.

„Salutări tuturor! Din păcate am fost testat pozitiv pentru Covid-19 și va trebui să respect o perioadă de carantină. Vreau să le transmit apropiaților că nu am niciun simptom. O să stau departe de colegi câteva zile, dar mingea și sufletul e alături de ei, începând cu meciul de duminică. Hai băieți, hai Roma”, a scris Edin Dzeko, pe Instagram.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×